Infuzia de informații "proaspete" din business este esențială pentru pregătirea viitorilor economiști, iar formarea de competențe care să faciliteze accesul la o piață a muncii în continuă schimbare este o preocupare permanentă la nivelul managementului Facultății Noastre.
În anul universitar 2022-2023, cadru didactic asociat al Facultății de Economie Agroalimentară și a Mediului, la disciplina Cercetarea piețelor agroalimentare, a fost Mihai Eugen Baniță.
Absolvent al Universității Politehnica din București și al Universității de Științe Agronomice din Craiova, cu specializare în managementul și marketingul vinului și cu o pasiune cultivată pentru sectorul vitivinicol, Mihai este implicat activ în activitățile de producție, distribuție și cercetare specifice acestuia.
În prezent este managerul LacertA Winery, prin activitatea sa aducând contribuții importante la consolidarea brand-ului, iar prin abilitățile sale manageriale Mihai a reușit să aducă recunoaștere sortimentelor de vinuri LacertA, acestea fiind câștigătoare a numeroase medalii de aur la concursuri de specialitate.